Sistemul de recrutare militară din perioada regimului comunist din România a fost construit pe doctrina „războiului întregului popor pentru apărarea patriei”. Această strategie impunea ca toți cetățenii să fie pregătiți pentru conflict, transformând stagiul militar într-o obligație strict reglementată prin legi și decrete. Recrutarea viza tinerii pentru încorporare în unități de luptă, stabilind în același timp categorii de rezerviști și miliții pentru perioade de lungă durată.
Reglementările privind durata serviciului au suferit multiple modificări legislative între 1947 și 1989. Inițial, prin Legea 206 din 21 iunie 1947, stagiul era de 18 luni, însă în mai 1948, Decretul 44 a extins durata la 2 ani pentru toate armele. Ulterior, în iunie 1953, prin Decretul 249, serviciul militar activ a fost stabilit la 3 ani pentru militarii în termen din forțele armate, reflectând necesitățile de apărare ale statului.
În epoca Nicolae Ceaușescu, legislația a devenit și mai riguroasă după evenimentele din 1968. Legea 14/1972 privind organizarea apărării naționale a impus serviciul militar obligatoriu pentru toți cetățenii români, indiferent de sex. Conform Articolului 29, bărbații puteau fi chemați între vârstele de 20 și 50 de ani, în timp ce femeile, cu vârste între 18 și 45 de ani, puteau fi luate în evidența militară.
Existau modalități prin care durata serviciului putea fi prelungită în caz de necesitate. Pentru militarii în termen, durata putea crește cu maximum 8 luni, prin ordinul ministrului apărării naționale sau hotărâre a Consiliului de Miniștri. Pentru cei cu termen redus, prelungirea era limitată la maximum 2 luni. Această structură permitea mobilizarea rapidă a rezervelor în funcție de situația de securitate națională și de deciziile politice de la nivel central.
Nu toți cetățenii erau obligat să execute serviciul militar, existând categorii specifice de scutire. Articolul 30 din legea menționată îi excludea pe cei considerați alienați sau debili mentali, precum și pe persoanele inaptă din cauza unor invalidități sau boli permanente. De asemenea, persoanele care erau condamnate la închisoare erau scutite de îndeplinirea obligațiilor militare pe perioada executării pedepsei penitenciare, conform prevederilor legale de atunci.
Serviciul militar obligatoriu a fost suspendat în România începând cu 1 ianuarie 2007, prin Legea privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu. Această decizie a marcat trecerea către un sistem bazat pe voluntariat. Totuși, contextul actual de securitate regională și amenințările constante dinspre Rusia ridică din nou discuții privind posibila revenire la un model de recrutare obligatorie pentru apărarea teritoriului.