România trece printr-o schimbare demografică semnificativă, transformându-se dintr-o țară de emigrație într-una de imigrație. Pentru al patrulea an consecutiv, numărul persoanelor care aleg să se stabilească în România este mai mare decât cel al celor care părăsesc țara. Datele oficiale analizate de proiectul Monitorul Social, realizat de Fundația Friedrich Ebert, indică faptul că în perioada 2022–2025, imigrația a adus în țară aproape 280.000 de locuitori noi.
Analiza bazată pe cifrele Institutului Național de Statistică arată o evoluție constantă a soldului migratoriu în ultimii ani. În anul 2022, surplusul a fost de 97.114 persoane, urmat de un sold de +66.065 în 2023. În 2024, numărul celor care s-au stabilit pentru o perioadă de peste 12 luni a fost de 48.716, în timp ce pentru anul 2025 se înregistrează un sold de +66.920 de persoane. Această tendică confirmă faptul că fluxul de intrare este acum dominant față de cel de ieșire.
Un aspect crucial al acestor statistici este faptul că imigranții nu sunt doar cetățeni străini, ci includ un număr important de români. Conform datelor Eurostat din 2024, dintre cei 287.000 de imigranți de lungă durată înregistrați în România, aproximativ două treimi, adică 184.700 de persoane, erau de fapt cetățeni români care s-au întors în țară. Acești repatrieri provin din destinații care au fost, în ultimele decenii, principalele țări de emigrare pentru români, precum Germania, Canada, Italia sau Spania.
Pe lângă cetățenii români reveniți, fluxul migratoriu include și alte grupuri de persoane. Cetățenii ucraineni reprezintă 13% din totalul imigranților, sosiți în urma războiului din țara lor. De asemenea, s-au înregistrat volume mari de imigranți din Nepal, cu 15 mii de persoane, și din Sri Lanka, cu 7 mii de persoane. Conform datelor furnizate de INS, în anul 2025, cei mai mulți imigranți care s-au stabilit definitiv în România au venit din Republica Moldova și Ucraina.
Procesul de migrație este structurat pe etape, de la șederea temporară la cea de lungă durată. În statisticile oficiale, o ședere care depășește 12 luni este clasificată drept migrație de lungă durată. Migrația definitivă este considerată un proces care se finalizează de obicei după câțiva ani de la sosirea în țara de destinație, adesea după dobândirea cetățeniei locale. Această distincție ajută la înțelegerea modului în care noii rezidenți se integrează în structura demografică a statului român.
Evoluția demografică a țării este un indicator cheie pentru stabilitatea socială și economică pe termen lung. În contextul în care România urmărește extinderea influenței internaționale, precum prin susținerea candidaturii la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, gestionarea fluxurilor de populație devine o prioritate pentru decidenții politici. Menținerea unui sold migratoriu pozitiv poate influența direct dinamica forței de muncă și capacitatea de dezvoltare a comunităților locale din întreaga țară.