Editura RAO a lansat în limba română noua lucrare a scriitorului Ken Follett, intitulată Stonehenge. Cercul Zielor. Lansarea cărții a fost însoțită de o serie de declarații ale autorului, care a oferit detalii despre procesul de cercetare și despre elementele care l-au atras în jurul acestui monument emblematic. Ken Follett a explicat faptul că interesul său pentru această temă a fost alimentat de două mari enigme care persistă în jurul structurii.
Primul mister care l-a captivat este modul în care a fost realizată construcția, în timp ce al doilea vizează scopul real pentru care a fost ridicat monumentul. În ceea ce privește transportul materialelor, Ken Follett menționează că arheologii au identificat faptul că pietrele au fost aduse din West Wood, situat la aproximativ 27 de kilometri distanță de locul actual. Totuși, motivul pentru care s-a decis construirea acestui ansamblu rămâne, în prezent, un mister complet.
Un aspect surprinzător evidențiat de autor este dificultatea tehnică a epocii în care a fost construit Stonehenge. Ken Follett subliniază că, la acea vreme, oamenii nu inventaseră încă roata și nici nu utilizau animale pentru a transporta încărcături de mari dimensiuni. Din acest motiv, mutarea pietrelor uriașe a fost realizată exclusiv prin efortul unor mulțimi de oameni care foloseau frânghii pentru a trage de ele, într-un proces de o complexitate extremă.
Documentarea pentru o perioadă atât de îndepărtată a reprezentat o provocare majoră față de epoci precum cea Tudor sau Georgiană. Ken Follett a declarat că a urmat dovezile istorice ori de câte ori a fost posibil, însă în situațiile în care acestea au lipsit, a fost nevoit să facă presupuneri bazate pe informațiile limitate disponibile. Această abordare a fost necesară deoarece Cercul Zilelor este plasat într-o eră în care nu exista niciun document sau limbaj scris.
Lipsa scrierii a influențat direct stilul narativ, deoarece majoritatea oamenilor din Epoca Pietrei aveau capacități numerice foarte limitate. Ken Follett a explicat că personajele sale nu pot utiliza unități de măsură precum „o sută de yarzi” sau numere mari precum „cincizeci de oameni”. În loc de asta, aceștia foloseau părțile corpului ca repere numerice, putând ajunge probabil doar până la cifra 27, corespunzătoare vârfului capului, ceea ce a complicat gestionarea textului.
Publicarea unor astfel de opere literare se înscrie într-un context în care piața editorială și mediul cultural sunt influențate de decizii economice și de evoluția societății. Deși subiectele de istorie și arheologie oferă o evadare narativă, acestea sunt adesea analizate în raport cu realitățile contemporane ale lumii în care trăim, de la decizii politice la dinamici sociale complexe.