Scorul electoral din Serbia și Brazilia, înregistrat duminică, 25 octombrie, a produs o întrerupere a ascensiunii extremei drepte. În Serbia, Aleksandar Vuèić a recunoscut că Lista Studenților a obținut majoritatea în parlament, în timp ce în Brazilia, Lula da Silva l-a învins pe Flavio Bolsonaro. Aceste rezultate ridic la întrebarea dacă asistăm la o schimbare de direcție sau doar la un interludiu temporar, având în vedere că cauzele care au alimentat mișcările de extremă dreaptă nu au dispărut.
În Serbia, situația este complexă deoarece Aleksandar Vuèić a construit, în deceniu, un sistem în care partidul, administrația și presa funcționează ca un singur aparat de putere. Deși Lista Studenților a depășit jumătatea voturilor, alianța lui Vuèić a menținut aproximativ patruzeci la sută din voturi, într-un context de participare la urne fără precedent în Serbia. Noua majoritate parlamentară va trebui să guverneze fără o structură de partid clasică, în coabitare cu un președinte care rămâne în funcție până în mai 2027.
Istoria politică a Serbiei oferă un precedent relevant, amintind de mișcarea Otpor din octombrie 2000, care a contribuit la căderea lui Slobodan Milo¹ević. Totuși, deși puterea s-a schimbat atunci, statul nu a fost reformat, iar peste un deceniu puterea s-a întors în mâinile unui om al vechiului regim, Aleksandar Vuèić, fost ministru al informațiilor al lui Milo¹ević. Întrebarea actuală este dacă noua victorie a studenților va permite o schimbare reală a structurii statului sau doar a conducătorilor.
În Brazilia, victoria lui Lula da Silva a venit după un prim tur pierdut, în care Bolsonaro conducea cu 47% față de 45%, reușind să câștige cu 51,79% față de 48,21%. Această victorie este considerată a unui lider individual, nu a unui proiect, deoarece rețelele de bază ale bolsonarismului, precum bisericile evanghelice, rămân intacte. Flavio Bolsonaro a anunțat deja că nu recunoaște rezultatul și va cere anularea alegerilor, amintind de asaltul asupra instituțiilor de la Brasília din ianuarie 2023.
Pentru România, lecția sârbească este dublă, subliniind că presiunea civică poate învinge un sistem care controlează instituțiile, dar și că extrema dreaptă oprită nu dispare. România a experimentat situații similare anul trecut, când extrema dreaptă a pierdut turul al doilea al prezidențialelor, însă și-a păstrat electoratul. Experiența românească arată cât de mult poate cântări un președinte ales direct atunci când nu se află în aceeași parte cu majoritatea parlamentară.
Analiza acestor procese electorale globale subliniază faptul că o singură victorie la urne nu poate anula transformări de profunzime sau rețele de influență deja stabilite. Fie că este vorba despre administrația și presa din Serbia sau despre rețelele bisericești din Brazilia, regulile după care se guvernează statul pot rămâne neschimbate. Doar dacă se modifică aceste reguli fundamentale, aceste scrutini vor reprezenta o schimbare de sens reală și nu doar un moment de pauză.