Documente ultrasecrete extrase de cercetătorii CNSAS din dosarul de cabinet al ultimului șef al Securității, Iulian Vlad, oferă o imagine detaliată asupra structurii Departamentului Securității Statului (DSS). La data de 24 septembrie 1988, brațul represiv al partidului avea un efectiv total de 14.629 de angajați. Această mașinărie de control opera de la birourile din București până în cele mai izolate unități poștale din provincie, asigurând o supraveghere constantă asupra societății românești.
Structura DSS era împărțită în trei paliere de forță pentru a asigura dominația totală. Aparatul central din București concentra 6.023 de cadre, reprezentând 41,17% din total, în timp ce Aparatul teritorial, format din inspectoratele județene, avea 5.869 de ofițeri de linie și cadre operative. O componentă militarizată, numită Trupele de securitate, însumă 2.737 de cadre, fiind pregătită pentru intervenții în cazul unor eventuale revolte populare. În plus, aproximativ 1.200 de membri erau angajați pe posturi de personal muncitor civil.
Bucureștiul era un centru de control masiv, având o densitate de aproape 7.000 de agenți dacă se adună cadrele centrale cu cele 557 de persoane din Securitatea Municipiului București. Direcția a IV-a monitoriza loialitatea Armatei cu 1.022 de cadre, în timp ce Unitatea specială „F” folosea 745 de persoane pentru filaj. Supravegherea corespondenței era gestionată de Unitatea Specială „S” cu 356 de specialiști, iar interceptările telefonice de către Unitatea Specială „T” implicau 466 de angajați.
În județe, prezența securității varia în funcție de importanța strategică a fiecărei zone. Constanța deținea 285 de cadre, fiind urmată de Timiș cu 271 și Prahova cu 261. La Iași operau 182 de cadre, în timp ce în Hunedoara erau 184 de persoane. Chiar și în județe cu risc minim, precum Covasna, care avea doar 73 de cadre, sau în Ialomița cu 76 de angajați, prezența aparatului de supraveghere rămânea semnificativă pentru a menține controlul asupra populației.
Statisticile de gen din septembrie 1988 arată o segregare puternică între bărbați și femei în cadrul instituției. Din totalul de 14.629 de angajați, femeile reprezentau doar 15,70%, adică 2.297 de persoane. Deși în anumite unitate tehnice, precum cele de interceptări sau control poștal, pondera lor putea ajunge la 25-30%, accesul la funcții de conducere era extrem de limitat. La nivel național, existau doar 22 de femei în funcții de conducere, reprezentând doar 0,95% din totalul femeilor angajate.
Aceste date despre structura de putere din perioada comunistă sunt relevante pentru înțelegerea modului în care regimul de la București își gestiona controlul asupra populației. În contextul istoric al monitorizării constante, aceste cifre arată cât de vast era aparatul de stat înainte de schimbarea de regim. Documentele CNSAS rămân o sursă fundamentală pentru studierea mecanismelor de control social și politică de supraveghere aplicată în România în ultimii ani ai regimului de la București.