Administrația Fiscală trece printr-o transformare majoră a modului în care verifică activitatea companiilor din România, mutând accentul de pe simpla existență a documentelor pe analiza coerenței datelor. În contextul digitalizării, autoritatea va putea compara informațiile din declarații, deconturile de TVA, RO e-Factura și alte raportări pentru a identifica eventuale neconcordanțe. Această schimbare de paradigmă transformă controlul fiscal dintr-o verificare a documentelor individuale într-o analiză integrată a întregii activități economice.
Avocatul Călin Stan explică faptul că, în mod tradițional, inspecțiile se concentrau pe aspecte de formă, precum existența facturilor și a documentelor justificative. Însă, odată cu îmbunătățirea capacităților de analiză a volumului mare de date, accentul migrează către verificarea realității economice din spatele declarațiilor. Riscul fiscal nu mai este generat doar de lipsa documentației sau de erori de calcul, ci și de lipsa reconcilierii între fluxurile de raportare din cadrul organizației.
O zonă de interes major pentru inspectori sunt serviciile furnizate între companii afiliate, cum ar fi managementul, IT-ul sau consultanța. În aceste cazuri, deși contractul și factura sunt necesare, compania trebuie să demonstreze că serviciile au fost efectiv prestate și au produs un beneficiu economic. Călin Stan subliniază că existența documentelor justificative reprezintă doar o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru a valida o operațiune în fața autorităților.
Tranzacțiile dintre persoane afiliate și regulile privind prețurile de transfer vor fi, de asemenea, supuse unei analize riguroase. În cazul împrumuturilor intragrup, se vor verifica condițiile financiare și dobânzile aplicate, în timp ce la tranzacțiile comerciale se va analiza dacă acestea respectă condițiile de piață. Este esențială analiza de congruență între realitatea economică din spatele operațiunilor și prețul aplicat, pentru a vedea dacă acestea sunt comparabile cu cele dintre operatori independenți.
O altă temă critică vizează justificarea economică a cheltuielilor pentru servicii precum publicitatea, închirierile auto sau consultanța. O simplă factură sau un contract nu garantează automat deductibilitatea fiscală dacă documentația nu demonstrează substanța economică a operațiunii. Companiile trebuie să poată explica legătura directă dintre cheltuială și activitatea lor economică, demonstrând natura serviciului și modul în care operațiunea se reflectă în toate evidențele interne.
Digitalizarea administrației fiscale, prin instrumente precum RO e-Factura, oferă ANAF acces la surse multiple de informații care pot fi comparate simultan. Această capacitate de analiză permite unei autorități care dispune de mai multe date să identifice mai precis zonele de risc și să selecteze mai eficient contribuabilii pentru verificări. Pentru companii, succesul depinde de capacitatea de a demonstra că ansamblul datelor fiscale, contabile și operaționale reflectă activitatea economică reală.