Angajații din România au la dispoziție o metodă legală prin care își pot beneficia concediul de odihnă fără ca statul să perceapă taxe. Prin această facilitate, compania poate achita serviciile turistice direct, evitând astfel oprirea impozitului pe venit, a contribuțiilor la sănătate (CASS) și a celor pentru pensii (CAS). Astfel, întreaga sumă alocată de angajator ajunge în utilizarea salariatului pentru cazare, masă sau alte pachete de vacanță.
Codul Fiscal permite angajatorilor să acopere cheltuielile cu serviciile de odihnă într-un anumit plafon stabilit prin lege. Această limită anuală este egală cu valoarea unui salariu mediu brut pe economie. Diferența față de un bonus salarial clasic este semnificativă: dacă o firmă dorește să ofere un bonus de 3.000 de lei net, costul brut pentru companie poate ajunge la aproape 5.200 de lei. În cazul decontării vacanței, firma cheltuiește exact suma primită de angajat, fără taxe suplimentare.
Facilitatea acoperă o gamă largă de servicii, de la cazare la hoteluri sau complexe turistice, până la pachete de tip all inclusive. Angajații pot utiliza aceste sume și pentru transport, precum bilete de avion sau autocar, cu condiția ca acestea să fie legate de sejur. De asemenea, pot fi achiziționate pachete de tratament sau spa prin agenții de turism. Beneficiul se extinde și asupra membrilor familiei, precum soțul, soția sau copiii, dacă pachetul este contractat pe numele angajatului.
Pentru ca decontarea să fie validă în fața unui control fiscal, trebuie respectate reguli stricte de documentare. Perioada de sejur trebuie să coincidă cu zilele de concediu de odihnă aprobate oficial în cadrul firmei. Toate serviciile trebuie achiziționate de la unități de cazare clasificate sau agenții de turism autorizate. În plus, facturile și chitanțele trebuie emise obligatoriu pe numele angajatului, conținând datele acestuia din buletin, pentru a fi acceptate de departamentul de contabilitate.
Există însă o limită importantă de 33% care reglementează acest beneficiu. Conform consultantului fiscal Adrian Bența, pachetul de vacanță face parte dintr-un coș de beneficii neimpozabile, iar suma totală a acestora nu poate depăși 33% din salariul brut de bază al angajatului într-o lună. Dacă valoarea serviciilor depășește acest plafon, contabilitatea poate opta pentru eșalonarea decontării pe mai multe luni sau poate aplica scutirea doar până la limita permisă, taxând restul ca pe un salariu obișnuit.
În sistemul fiscal românesc, gestionarea beneficiilor extrasalariale este un instrument utilizat de companii pentru a atrage sau retine personalul. Decontarea directă a cheltuielilor de vacanță reprezintă o alternativă la mărirea salariului brut, care este supusă unor taxe semnificative. Această practică permite optimizarea costurilor pentru angajator și creșterea puterii de cumpărare a angajatului, oferindu-i acces la servicii turistice cu valoarea integrală a sumelor alocate.