România se poziționează pe locul 7 în clasamentul țărilor europene în funcție de numărul de taxe individuale impuse, conform datelor din 2024 analizate de Tax Policy Associates. În acest context, țara noastră dispune de un total de 109 taxe, o cifră care o plasează în topul european al complexității sistemelor fiscale. Totuși, în ciuda numărului ridicat de impozite, România se află pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește eficiența colectării acestora.
Sistemele fiscale din Europa prezintă variații enorme, de la câteva zeci până la câteva sute de taxe individuale. Franța conduce acest clasament cu un număr record de 348 de taxe, o valoare de aproape patru ori mai mare decât media europeană de aproximativ 90. Dintre acestea, 243 sunt impozite cu randament scăzut, care cresc complexitatea sistemului fără a genera venituri masive, spre deosebire de impozitele pe salarii sau pe bunuri și servicii.
La polul opus se află statele baltice, care aplică sisteme mult mai simplificate. Estonia deține cele mai puține impozite din Europa, cu un total de 34, fiind urmată de Lituania cu 35. Estonia se remarcă prin aplicarea unui impozit fix pe venitul individual, fără tranșe complexe, și prin faptul că câștigurile corporative reinvestite sunt supuse unei cote de impozitare de 0%, ceea ce favorizează atractivitatea economică a țării.
Germania reprezintă un alt model de eficiență, colectând venituri fiscale substanțiale, de aproximativ 42% din PIB, deși percepe doar 60 de impozite individuale. Acest sistem relativ simplificat este rezultatul reformelor majore de după cele două războaie mondiale, care au armonizat și centralizat legislația fiscală. Astfel, deși este cea mai mare economie a Europei, Germania are un număr de taxe de aproape o cincime față de cel din Franța.
Pentru România, problema principală nu este numărul de taxe, ci modul în care acestea sunt încasate. Deși veniturile bugetare totale au crescut de la 34% din PIB în 2024 la 35,4% în 2025, țara rămâne la coada Uniunii Europene în ceea ce privește colectarea. Structura fiscală românească se bazează în mare parte pe impozitarea consumului și pe contribuții sociale, având o pondere relativ mică a impozitelor directe.
Evoluția veniturilor fiscale în România a înregistrat o creștere ușoară, trecând de la 28,7% la 29,2% din PIB între anii 2024 și 2025. Această tendință reflectă o încercare de consolidare a bugetului de stat, însă raportat la dimensiunea economiei, nivelul rămâne inferior celorlalte state membre. Complexitatea sistemului, marcată de cele 109 taxe, nu se traduce încă într-o capacitate de încasare comparabilă cu media europeană.